De aici, din locul ăsta de la granița viului cu neviul, văd lumea cu ochii prorocirilor ce-mi bântuie asfințiturile, dar și diminețile plutind peste apele norocitului estuar, din farul meu ca o turlă de biserică pustie arvunită huhurezilor, și cu cât mai departe sunt, cu atât mi se înfățișează mai deslușit totul. De aceea, când și când, fiind propriul meu amfitrion, îmi voi îngădui să-mi spun părerea despre feluritele lucruri și fapte ale crâncenului  împrejur, așa cum le pricep eu, potrivit modestelor putirințe, fără a mă îndatora cuiva pentru publicare, și cine știe dacă nu cumva, din rândurile adunate în timp, nu se va naște o altă carte.