DESPRE MINE
Mihail Soare
BIOGRAFIE LITERARĂ
- Înger de prisos – versuri, Editura Tiparg, 2007
- Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini – versuri, Editura Brumar, 2010, prefață Mircea Micu
- Eu, Nietzscheanul – versuri, Editura Rawex Coms, 2012, text coperta IV Emil Lungeanu
- Livrescu – roman, Editura Self Publishing, 2014
- Sfântul Cutare Poetul – versuri, Editura Betta, 2015, prefață Lucian Gruia, text coperta IV Daniel Săuca
- Tălmăciri politicale (volumul întâi) – eseuri, publicistică, Editura Betta, 2015, texte de prezentare Mihai Mărgineanu, Lucian Hetco (Agero Stuttgart)
- Zavera îngerilor (cu subtitlul „Trei mii și ceva de zile și nopți de poezie”) – versuri, antologie de autor, Editura Betta, 2016, prefață Aureliu Goci
- Tălmăciri politicale (volumul al doilea) – eseuri, publicistică, Editura Betta, 2016
- Iubirea ca o sârmă ghimpată – versuri, Editura Betta, 2016, prefață Eliza Roha, text coperta IV Șerban Codrin
- Dragoste, pupeze și colaci – roman, Editura Betta, 2017
- Moaștele și alte povestiri – proză scurtă, Editura Eikon, 2018
- Inflexiuni, eseuri și note de lectură – Editura Hoffman, 2019, postfață Ionel Bota
- Livrescu – roman, reeditare, Eikon, 2019
- Ars profetica – versuri, Eikon, 2019, text coperta IV Emil Lungeanu
- Dragoste, pupeze și colaci – roman, reeditare, Editura Hoffman, 2020, colecția „Jurnalul cărților esențiale”, texte coperta IV Ana Dobre și Ionel Bota
- Scripturalia – versuri, editura Eikon, 2021, cu un cd însoțitor conținând versuri în lectura actorilor Maia Morgenstern și Claudiu Istodor
- Mireasa mecanică – roman, editura Eikon, 2021, text coperta a IV a Mihăiță Stroe (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G.Călinescu” al Academiei Române)
- Frizerul, cu viața și morțile lui – proză scurtă, editura Hoffman, 2022, colecția „Jurnalul cărților esențiale”
- Scripturalia – versuri, editura Eikon, 2022, ediția a II a
- Paiațe – eseuri cu iz de fonfleuri – eseuri, editura Eikon, 2022
- Același mort fără prihană arătat slugilor – versuri, editura Eikon, 2022, text coperta a IV a Mihăiță Stroe, texte clapete Vianu Mureșan și Eugen Simion
- Regele flașnetar – roman, Editura Eikon, 2023
- Într-un oraș fără teatru – versuri, Editura Betta, 2024, prefață Aureliu Goci, text coperta IV Christian Crăciun
PREMII ȘI DISTINCȚII
Ecouri critice
Premii literare
Respectul față de adevăr (câtă filozofie într-un singur cuvânt, adesea subordonată cinic unor justificări imorale aflate la cheremul perfid al existenței) m-ar fi obligat să amintesc aici și premiile refuzate, însă din teama de-a nu fi înțeles greșit, m-am abținut. Lăsând la o parte considerațiile mele vizavi de acest gen de competiție (parcă termenul folosit în sport ajută lejerității percepției), preferând concursurile jurizate, rara avis, în orb. Însă onorurile cele mai importante sunt, de bună seamă, reacțiile cititorilor mei, neîntâmplător unii speciali, cărora le sunt profund recunoscător, mulți dintre domniile lor devenindu-mi, între timp, prieteni. Adică jumătăți ale acestui „fapt esențial al vieții”, cum îi zicea Borges, marele nevăzător fantast, prieteniei.
- Premiul I la Festivalul de creație „Vrancea literară”, 2022 – secțiunea roman (pentru volumul „Mireasa mecanică”)
- Marele Premiu al Concursului Național de Proză Scurtă „Nicolae Velea”, 2021
- Premiul CRITICII pentru Poezie străină (Il Premio della Critica), la Concursul „Verba volant, scripta manent”, Italia, 2018
- Premiul I la Concursul Național de Proză Scurtă „Nicolae Velea”, 2017
- Premiul I pentru volume publicate în anul 2017 (romanul „Dragoste, pupeze și colaci”), la concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”
- Premiul I la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, 2017
- Premiul I la Concursul Național de Proză Scurtă „Nicolae Velea”, 2018
- Premiul I – Colocviile George Coșbuc – Festivalul Naţional de Poezie, 2020, pentru volumul „Ars profetica”
- Premiul I, secțiunea Poezie – Festivalului internațional de creație „Vrancea literară”, 2020, pentru volumul „Ars profetica”
- Premiul I, secțiunea Roman – Festivalului internațional de creație „Vrancea literară”, 2022, pentru volumul „Mireasa mecanică”
- Marele premiu la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, Ediția 2024
- „Premiul special pentru cel mai bun text” la concursul Kooperativa2.0 & Herbalife, 2018
LANSĂRI, EVENIMENTE, TRADUCERI
INTERVIURI
ÎNREGISTRĂRI VIDEO ȘI AUDIO
Ascultă pe YouTube cele 18 poeme înregistrate
18 poeme din volumul Scripturalia, în lectura actorilor Maia Morgenstern și Claudiu Istodor, pot fi ascultate pe canalele de YouTube ale editurilor Hoffman și Eikon
Colaje audio-video realizate de Ciprian Alexandrescu
OPINII ALE UNORA ȘI ALTORA
Summa cum laudae.
Incomod ca un floretist redutabil, surprinzător de metodic pentru un scriitor (cel puțin așa spun aparențele), vizionar de parcă viitorul ar fi o carte deja tipărită, din acea specie rară a oamenilor cu caracter și cu verticalitate care în aceste timpuri grele ale nației, când dictatura insolenților tulbură autoritatea, liniștea, speranțele și cutumele unui popor ce își dorește să scape de frică, Mihail Soare promovează etic eliberarea din sumbra sugrumare a spiritului din mediocritate, a speranței prin libertatea de gândire, toate aceste lucruri nefiind posibile fără franchețea unor gânditori și condeieri de talia sa. Cu toată timiditatea percepției generale a cititorului neavizat și nedeprins cu lucrurile spuse sincer, dar nonconformist, etichetate cu respect prin curaj ori aplomb, cu siguranța spiritului stabil, acel Geist neîntinat ce supraviețuiește liber între cei pierduți în societatea subversivă ce își fraudează altfel-gânditorii, nu poate fi altceva decât un imens câștig pentru cei ce încă mai vor să vadă, să audă, să înțeleagă.
Lucian Hetco, fost redactor șef Agero-suttgart.de
Nefiind nicidecum ieremiade ori blasfemiatoare, poeziile lui Mihail Soare deschid o interesantă cale de introspecție literară, și nu numai, nerecomandată, totuși, celor mai slabi de… îngeri & sfinți. O cale paradoxală a unei fericiri greu de dus și, încă și mai greu, de înțeles: «Poeții sunt, domnii mei,/ (am mai spus-o, însă tot nebăgat în seamă am rămas)/cei mai fericiți oameni de pe pământ.»
Daniel Săuca, poet, editor, publicist
Scrisul e alert, detaliile sunt bine lucrate (și prelucrate), laboratorul de creație este mereu răvășit de narativitate, povestea e paradisul, restaurarea memoriei aprofundează competent inocențe și umori, trivial și galantonie a limbajului, mediile sociale sunt bine explorate. Performanța autorului, care știe și strategiile demistificării, seamănă cu un proiect indubitabil, cu o acțiune sistematică, în acest sens eul auctorial și aul narator/narativ fiind complici meticuloși la depășirea exclusivismelor. Nu sunt deloc plaisir-iști, sunt anchetatori modești ai propriului destin înainte de a se insinua în destinul celuilalt/celorlalți, pasionali în convingeri. O îmbinare de convingeri, până la un punct extraordinare, conturând cu forța personalității lor însăși forța expresivă a poveștii, a narațiunii. Pentru Mihail Soare, se vede asta foarte limpede, scrisul nu e o cochetărie, el este prospectare emoțională prin care sufletul răscolit elimină, exclude dramatismul absenței omului din magma faptelor din cotidian (lumea, teatrul în teatru) până la stadiul la care chiar ea, narațiunea, vine și iluminează.
Autorul Mihail Soare arată că lupta cu amnezia nu e nici pe departe pierdută câtă vreme talente ca domnia sa izbutesc să dea la iveală opuri solide și mostre de literatură autentică.
Ionel Bota, scriitor
Mihail Soare scrie o proză în care atenția este distribuită succesiv pe narator, pe poveste, pe facerea ei, pe receptor. Scriitorul are o concepție proprie despre scriitură și despre actul scrierii. El aduce în spațiul fictiv al scriiturii și povestea și meditația asupra poveștii și a relațiilor pe care le implică. Din această distribuție a atenției narative iese un roman incitant care provoacă permanent cititorul, nelăsându-l niciun moment să lâncezească. Romanul poate fi și un manifest împotriva prozei leneșe, așa cum, cândva, Ion Barbu se declarase împotriva poeziei leneșe.
Ana Dobre, critic literar
Polivalența scriitoricească a lui Mihail Soare îi permite acestuia să „gazetărească” original și alambicat, dar cuceritor, tălmăcind politicul despre care vorbeam altcumva decât o face restul lumii, cu ironie fină, dar pișcătoare-n draci (pentru ăia care se prind), cu talent de scamator invidiat de ageamii, cu erudiție de renascentist rătăcit în alt ev și cu ochiul scrutător al analistului nepartizan.
Mihai Mărgineanu, muzician, actor
În spectaculoasele sale metamorfozări, Mihail Soare îmi pare un Radu Stanca muntean, lucid şi orgolios. Tonul baladist, ludic şi bufonard, demitizează până şi poezia. Dar, prin ricoşeu, aceasta îi conferă autorului, sensul vieţii. Poezia lui Mihail Soare va fi savurată de cititorii inteligenţi, căutători de sensuri multiple îndărătul spectacularului lingvistic, dar și de amatorii de finețuri stilistice, cuceriți, și unii și alții, de o ars poetica venită parcă din timpuri netrăite de nimeni, doar închipuite.
Lucian Gruia, scriitor
Cert e că enciclopedismul dezinvolt şi uluitoarea inventivitate a scriiturii lui Mihail Soare oferă un spectacol lexical de zile mari, de care doar un acrobat virtuoz deghizat în clown este în stare. Elevaţia acestui autor cu nume parcă predestinat (Luceafărul poeziei româneşti nu e cumva, el însuşi, un soare pe nume Mihail ?) face să apară, prin contrast, cu atât mai joasă actuala critică literară ce pregetă încă să-i salute răsăritul. Şi când altcândva se trece cu vederea soarele mai abitir decât în timpul nopţii ? Întunericul medieval de care au parte azi strălucite condeie de acest fel l-ar fi făcut pe Nietzsche, dascălul stingherului poet, să nu mai predice nici măcar dânsul că „noaptea e şi ea un soare”.
Emil Lungeanu, scriitor
Referindu-se la antologia de autor „Zavera îngerilor” (Editura Betta, 2015), autorul prefeței, criticul și istoricul literar Aureliu Goci, remarca „traseul singular în contextul poetic actual” exersat de Mihail Soare, dat de originalitatea unui poet posesor al unui impresionant arsenal de mijloace, care a reușit într-un timp scurt să edifice o operă importantă. Pentru că Mihail Soare a irumpt, efectiv, cu forța unui „vulcan aflat într-o erupție colosală” (aprecierea îi aparține lui Șerban Codrin) dând de pereți cu ușile literaturii, intrând acolo unde îi este locul, reușind uimitoare metamorfoze, ultimul său volum, „Iubirea ca o sârmă ghimpată” (Editura Betta, 2016), punându-i în dificultate pe toți cei ce credeau (subsemnatul numărându-se printre ei) că nu se mai poate întâmpla așa ceva. „Sunt potlogar, tembel şi derbedeu,/ sunt ce vreţi voi, dar sunt şi Dumnezeu”, scrie într-un memorabil poem.
Şi zău că postul i se potriveşte, poetul nostru fiind, asemeni lui Dumnezeu, un creator ce se lasă greu adus la luminile rampei, preferând în spectacolul cuvintelor rolul păpuşarului. Şi ce spectacol ! S-ar zice că Domenico di Giovanni însuşi s-a reîncarnat peste veacuri, de dorul uluitoarelor sale acrobaţii metrice de altădată. Un autor de-a dreptul briant, care justifică pe deplin titlul prezentului portret *, doar o umilă eboșă, departe de anvergura meritată a unui alfresco michelangelonian.
Emil Lungeanu, scriitor
Volumul Sfântul Cutare Poetul ne apare închegat, ca un singur poem, ca un discurs liric ce atestă atât un mod foarte original de expresie, perfect stăpânit, cât şi un univers populat de întrebările şi neliniştile omului modern, pe care civilizaţia l-a condamnat/îl condamnă la o alienare aparent iremediabilă. Şi cu cât aceasta este mai mare, mai profundă, cu atât accesele şi accentele de nemulţumire şi revoltă faţă de orânduiala lumii devin izvor de poezie. De poezie adevărată, în arealul căreia dl. Mihail Soare oficiază, cum am spus la început, despre sine, despre alţii şi despre univers, cu expresivitate, cu sensibilitate, cu mare siguranţă şi cu o remarcabilă putere de convingere.
Florentin Popescu, scriitor
Metafore fascinante și jocuri poetice năucitoare prin originalitate (dar o originalitate ce derivă dintr-un firesc altfel, fără pic de ostentație, cum remarca cineva într-o inspirată recenzie), expresive, când ludice, de o semeție disimulat involuntară, definiții insolite, ironie amară, autoironie, o iscusință scânteietoare încât induce voit ideea că simte cu inteligența și nu cu inima (însă diafanul sufletescului este omniprezent, țesând și întrețesând), cu privirea pornită dinăuntru spre dinafară, fiecare către cerul său, altfel văzut decât ceilalți: „(…) fiecare avea cerul lui, asta mi-a fost clar de la început/ un dat cum e trupul, ochii sau moartea”(…) (Amintiri din viața de apoi). (…)Copil poznaș al poeziei, culege cuvântul cel de jos și-l înalță ca pe un zmeu în cerul liricii sale, oferindu-i atribut literar, devenind astfel inovatorul îndrăzneț de metafore, veșnic nemulțumit cu ce găsește, rescriind lucruri ce păreau atinse de imuabilitate, spunând pe nume adevărului (pe numele dat de el), sărind peste cutume și tabu-uri, relevând omenescul sub toate înfățișările sale fără a-l desacraliza, în ciuda permanentei ciondăneli cu dumnezeirea.
Eliza Roha, scriitor
Mihail Soare se dezvăluie ca un poet herculean, încărcat de materie şi de idei, liber să se joace în cele şapte cu întreg rastelul de ingrediente ale poeziei, nu îl obligă nici o cenzură, fie chiar transcedentală, să scrie cu mesaj strict, dar prezent în subtext, ci râde ca Till Eulenspigel de umanitate, de artă, de prostie, de înţelepciune, de fericire, de ranchiună, de absenţa lui Dumnezeu, de platitudinea îngerilor, de dragoste, de vise, intră în gaşcă cu Don Quijote şi le pasă numai de „serile cele mai reci de toamnă”, de „înţelesuri schiloade”, de propriile slăbiciuni şi iluzii nebuneşti, de tot şi de toate cu o libertate a spiritului la înălţimea unui talent al dracului de poznaş, dar și de serios, de dramatic.(…) Una peste alta, Mihail Soare este poet cât cuprinde, în plină activitate creatoare, intensivă, debordantă, cu har îndestul să emită pretenţii de a compune capodopere sub formă de poeme decupabile din contexte, sau cărţi întregi, dar unde să adauge virtuţile arhitectului liric.
Șerban Codrin, poet
„Tot citesc unele dintre poemele acestui autor și mă întreb în ce naiba limbă le-a scris. Afirmând că e vorba de cea română, s-ar putea spune că e corect. E și limba română, mai bine spus. Pentru că altfel pare o limbă născocită de el. Și puțini scriitori români, numai titanii acestui grai literar au cutezat să reinventeze limba română. Iar Mihail Soare se numără printre ei. (…) În condițiile acestea, el este singurul poet român de care să se teamă Cărtărescu, sanctificat deja poetul major și nimic altceva. De aceea, numărătoarea poeților contemporani trebuie să înceapă cu el (și cu încă vreo doi), pentru că nu poți înjgheba un așa zis top fără Eminescu, bunăoară. Mihail Soare e poetul începutului de secol, care scrie cu o forță devastatoare și căruia o recunoaștere venită din pustie i s-ar părea, știindu-l bine, o glumă proastă.”
Șerban Codrin, poet
„Poeţii sunt nişte rataţi!, strigă, se cutremură gura încleştată a unui scriitor important, pentru unii o strălucitoare surpriză, Mihail Soare, din stirpea barzilor cu liră fermecată; din disperarea sa, ne face să înţelegem sau nu, cu tandreţe, dar şi cu sarcasm, că numiţii sunt victime ale propriei „zădărnicii”, inclusiv în abisul inimii albastre, alt loc pentru zburdălnicii, unde sârma ghimpată „e un fel de absolut al iubirii”. Viguros și nebunatic, nici cu cerul dispus la compromisuri, nici cu pământul, cât despre pretinşii oameni, la zidul execuţiei poetice cu ei! Astfel îşi joacă rolul de stăpân al unei maşinării uriaşe, în hăul căreia îngrămădeşte, cu foame pantagruelică, cele mai şocante acuzaţii, judecăţi luate în răspăr, paradoxuri năucitoare, prilejuri să zidărească poeme în versuri libere, neobișnuit de lungi, scrijelite pe tencuială cu dalta dură a fabulosului său limbaj „mihailean”, dar și cu versificații altcumva.”
Șerban Codrin, poet
Însingurat şi insurgent, sub zodia anonimatului asumat, fără apartenenţă declarată la vreo promoţie literară, dar și dificil de categorisit ca aparținând vreuneia, Mihail Soare reconfigurează mitul poetului eflorescent dintr-o provincie fericită ca un tărâm promis, ori, mai degrabă, reactivează mitul fericit al poetului nonconformist transmiţând un mesaj incendiar de răzvrătire împotriva tuturor regulilor şi constrângerilor.(…) Mihail Soare exersează un traseu singular în contextul poetic actual, cu toate că drumul este unul cunoscut şi înregistrat de o generaţie anterioară ca o amprentă rezolutivă în devenirile poeziei româneşti. Un „remake”, un reper şi o recitire a discursului anarhist formulat de generaţia războiului căruia poetul i-a adăugat un marcant sâmbure de originalitate şi un zâmbet ironic-amar.
Aureliu Goci, critic literar
Remarc, înainte de orice, calitatea excepțională a versului, modernitatea reală a imaginii, în fine, varietatea fanteziei ce trece ușor de la ironia fină, la temele grave de ordin existențial.(…) Mihail Soare este un poet de clasă, singuratic și boem, un neosimbolist fantezist și ironic, o revelație în lirica românească de azi, dominată, cum am mai zis, de un minimalism sceptic și fără aripi.
Eugen Simion, critic și istoric literar
Teribilist sau serafic, profund sau ironic, meditativ sau sarcastic, cultivă versul clasic cu naturaleţea şi siguranţa profesionistului dăruit. Dar şi pe cel alb în aceeaşi măsură. Are o inventivitate lingvistică specială, jonglează cu cuvintele, le alătură ingenios în propoziţii şi fraze de o sonoritate aparte şi în virtutea acestui dar de magician cu îndelungă şi puţin pământeană practică îşi permite să şocheze spiritele pudibonde sau criticii îngheţaţi în convenţionalism. Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţa pentru clopot la patru mâini este o carte superbă în care un poet adevărat îşi exersează erudiţia, umorul şi, evident, veritabilul şi gravul său talent.
Mircea Micu, poet
Nu cunosc un poet român contemporan care să aibă atâtea voci diferite, care să adopte atâtea formule în compoziția poemelor sale, care să se miște cu aceeași dezinvoltură pe ritmuri clasice și post-moderne fără cea mai mică stângăcie, cu abilitatea suverană a dansatorilor care pot executa aceleași acrobații fie pe sârmă, fie pe podea precum Mihail Soare.
Vianu Mureșan, filozof și scriitor
Scriitura sigură, ironia care ozonează atmosfera romanescă și capacitatea autorului de a lega firesc întregul de componentele sale sunt aspecte care mi-au produs, prin însumare, plăcuta impresie că Livrescu este un roman eminent (în sensul etimologic al termenului), iar Mihail Soare – un prozator care trebuie luat în seamă, în mod justificat, de critica literară.
Mircea Bârsilă, poet, profesor de literatură
Volumul Ars profetica, deja bine primit de critica literară și chiar premiat, are șansele să rămână punct de reper în creația lui Mihail Soare, consolidând atracția autorului către poezia cu încărcătură etică, filosofică în general, și dialogul, deja început de mult, cu marile idei ale lumii moderne.
Nicolae Georgescu, scriitor, eminoscolog
Există o singură patrie pentru literatură, iar patria oricărei literaturi este limba în care este scrisă aceasta!
Orice scriitor, conștient sau inconștient, nu poate face abstracție de sistemul literar al limbii în care scrie. Iar prin „sistem literar” înțelegem repertoriul operelor literare publicate în axa diacronică și sincronică. Prin diacronie de sistem înțelegem autoritatea dominantă a tradiției. Sincronismul unui sistem literar este registrul operelor contemporane. În Istoria literaturii, termenul central este „tradiția”, dar dacă mă refer la Mihail Soare trebuie să constat că opera Domniei Sale marchează o împletire de sisteme. Se sprijină pe tradiție pentru a trece cu ușurință în arta nouă, care nu este altceva decât reorganizarea unui sistem estetic învechit sau construirea unui nou edificiu din elemente vechi. Mi-a fost tot timpul greu să-l încadrez în curente, pentru că încă de la început, pentru mine, cititoarea, Soare(le) s-a situat în aceste două poziții: pe de-o parte arhaic, iar pe de alta inovator. Arhaic, pentru că nu a dat peste cap(cel puțin până acum)granițele genurilor: poezie, roman, poveste – sunt cele care au fost în mod tradițional, dar inovatorul M. Soare înseamnă elementele care asociază limbajul cu registre stilistice, sensibilitate și idei, în așa fel încât un bun cititor să ghicească paternitatea textelor sale chiar dacă nu au numele autorului pe copertă. Cred că în literatura română procesele literare inovatoare s-au produs treptat, odată cu evoluția sistemelor literare personale ale unui grup de poeți, de romancieri, în principal după anii nouăzeci, iar problema reînnoirii sistemului literar este mai mult o contribuție comună a mai multor indivizi literari, indiferent de vârstă, decât a unei singure personalități literare. Curajul și ambiția operei lui Mihail Soare vizează „înnoirea literaturii”, pentru că acolo unde îndrăznește scrisul, nu există tabuuri. Și pentru că opera pe care o scrie se supune unei legi absolute – legea artistică. În orice caz, pentru literatura noastră, scriitorul Mihail Soare rămâne, deocamdată, de neegalat. Strălucitor! Luminând!
Oana Glasu, traducător de limbă albaneză
M-am lăsat de poezie din cauza lui. Sau, mai bine zis, datorită lui. Zicându-mi: frate, dacă nu poți scrie ca ăsta, și nu o să poți în veci, renunță. Dacă aș avea parale multe, maldăre de parale, așa cum au politicienii, par egzamplu, aș fonda un institut de cercetare a poeziei acestui fericit nefericit. Pentru că în viziunea mea de cititor pasionat (și cu ceva cultură, ar zice unii) și fost blogger cu numeroase identități (nickname-uri, adicătelea) este greu să i se poată cuprinde fenomenala anvergură altfel. Îl dojeneam odată într-un articol publicat pe un site bunicel, din păcate dispărut, pentru „modestia lui de fraier”, dar mai apoi am înțeles că omul are detașarea celui care posedă conștiința propriei valori, într-o lume a mizeriei absolute, pentru ca într-un alt text, scris după ce a luat un mare premiu pentru proză, să afirm că merită și marele premiu pentru bun simț. Că este și un excepțional prozator, un mare prozator, cum zicea editorul Valentin Ajder, nici nu e de mirare. Iar cine i-a citit romanele, îmi dă dreptate. Numai că el este și un maestru al prozei scurte, iar volumul Frizerul cu viața și morțile lui (ce titlu!) ar trebui să fie un manual de studiu și inspirație pentru scenariștii de film, gândindu-mă la ce pelicule formidabile ar ieși. Numai să fie reproduse atmosfera, personajele acelea stranii dar atât de normale în context, și succesul ar fi garantat. De cunoscut, l-am cunoscut colaborând în vremea în care scria editoriale cu tentă politică. Aș îndemna și la cititul volumului Paiațe, o autentică demonstrație de erudiție, umor de cea mai bune calitate și fler bazat pe inteligență și desăvârșită cunoaștere a nației, fiecare din predicțiile lui de acolo împlinindu-se întocmai. Cine nu a citit o carte de-a lui Mihail Soare, aș putea spune că a trăit de pomană. Și, ca să-l citez pe unul din „prietenii” lui, Tudor Mușatescu, „Unii trăiesc gratis, alții degeaba”.
George Sabin, cititor, Bratislava
Nu găsesc vreun temei decisiv pentru a descrie contextul și peisajul literar în care apare (a apărut, de fapt) domnul Mihail Soare, sfârtecând cu maceta poeziei în dreapta și-n stânga, prin noianul de maculatură care forțează zilele astea holțșuruburile rafturilor din librării. Despre această stare a literelor de la noi se tot scrie (ironic, nu?), iar o lamentare în plus n-ar face decât să continue acest glissando de la o generație la alta. Ar putea fi, totuși, util pentru acei cititori încă nenăscuți, care-l vor descoperi întâmplător navigând în bibliotecile digitalizate ale viitorului, să știe câte ceva despre acest autor și despre lumea lui. Ei bine, le spunem că nu i-a aparținut. Iar acei hipsteri ai posterității care vor face din autorul nostru obiectul unor descoperiri „personale” insolite și exotice, un Maxim Mărturisitorul (un Sfântul Cutare Poetul?) regăsit un mileniu mai târziu, ar trebui să știe că nici noi, contemporani lui, nu l-am primit în inimile noastre, pentru că aveam inimile atât de mici încât nu încăpeam decât noi în ele. Poate c-ar fi util să forțăm o metaforă tehnică și să spunem că dacă poezia ar fi linia de cod a lumii, cea care descrie deopotrivă dinamica tainică a unei frunze legănate de vânt, a unui zbor sau a unui regret, atunci domnul Soare ar fi un bun tălmăcitor al ei, unul care n-a vrut să se dea bătut în fața analfabetismului nostru poetic, prefăcându-se că are pentru cine să scrie. Acum, dezbărându-ne de acest ton mesianic dăunător unei minime obiectivități (validată de cuvintele uzuale ale cântăririi unui om care scrie), ne vom astâmpăra clasându-l pe domnul Soare ca un poet din specia acelora ce nu se tem să scrie și cu rimă și ritm, fără să fie monocord, apariție rară, ca speța fotbaliștilor fanteziști care își permit să dribleze într-un sport sugrumat de pase-pase.
Mihăiță Stroe
(Institutul Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu“)